În acest moment există 2 proiecte importante legate de situația spațiilor de învățământ.
Extinderea școlii
În acest moment suntem în situația în care a fost depusă toată documentația necesară pentru autorizația de construire a noului corp de clădire al școlii, pe spațiul alocat de Primăria Sector 1 în spatele parcului din Rond Kiseleff. Atunci când PMB va emite Autorizație de Construire vor începe rapid lucrările de construcție, în baza contractului de proiectare și construire încheiat de PS1.
Relocarea claselor
În acest moment mai multe clase de învățământ primar sunt relocate în spațiul temporar din Str Vârtejanu, și în spațiile existente pe terenul din spatele parcului. Negocierea privind obținerea unui spațiu mai propice, necesar pentru relocarea claselor mai ales prin prisma demarării iminente a proiectului de extindere, a eșuat.
Comentarii recente